DEVIZA SCOLII GIMNAZIALE RACACIUNI
„ȘCOALA – IZVOR DE DEZVOLTARE A SATULUI“
BROSURA ADMITERE INVATAMANT LICEAL, PROFESIONAL SI DUAL, AN SCOLAR 2020 - 2021
MISIUNEA SCOLII
Şcoala Gimnazială Răcăciuni a luat fiinţă pentru a răspunde nevoilor de instruire şi educare ale copiilor din comună. Respectând tradiţiile locale şi naţionale şi cuceririle ştiinţelor moderne, colectivul de cadre didactice depune mari eforturi pentru educarea tinerei generaţii în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi al toleranţei, al schimbului liber de opinii. Formarea personalităţii umane este finalitatea pe care o realizăm prin însuşirea cunoştinţelor ştiinţifice, a valorilor culturii naţionale şi universale. La fel de importantă este cultivarea sensibilităţii faţă de valorile moral-civice, faţă de respectul pentru natură şi mediul înconjurător. Şcoala îşi propune, bazându-se pe sprijinul comunităţii, să contribuie la dezvoltarea personalităţii copiilor, la profesionalizarea lor şi la integrarea socială.
VIZIUNEA SCOLII
Instituţie de educaţie, Şcoala Gimnazială Răcăciuni îşi propune să contribuie la dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a copiilor din comunitate, la formarea personalităţii lor pentru a deveni cetăţeni care respectă valorile democraţiei şi ale umanităţii, dovedind autonomie şi creativitate.
ULTIMELE NOUTATI
-
Ordin 4325 2020 admitere profesional dual
-
OMEN 5087 30.08.2019
-
GRAFIC ȘEDINȚE CU PĂRINȚII ȘI COMPLETARE OPȚIUNI admitere profesionala
-
OMEN nr. 4948 din 27.08.2019 admitere liceu an scolar 2020-2021
-
OMEC 5532 modificare org desf admitere 2020-2021
-
GRAFIC SEDINTE CU PĂRINȚII ȘI COMPLETARE OPȚIUNI admitere liceu
-
Anexa 3 metodologie organizare-desfasurare – structura probe aptitudini admitere licee vocationale
-
anexa 1 – Calendar
-
BROSURA ADMITERE INVATAMANT LICEAL, PROFESIONAL SI DUAL, AN SCOLAR 2020 – 2021
-
Inscrierea in invatamantul primar pentru anul scolar 2020-2021
GALERIE FOTO
NOUTATI
- Ordin 4325 2020 admitere profesional dual iunie 3, 2020
- OMEN 5087 30.08.2019 iunie 3, 2020
- GRAFIC ȘEDINȚE CU PĂRINȚII ȘI COMPLETARE OPȚIUNI admitere profesionala iunie 3, 2020
- OMEN nr. 4948 din 27.08.2019 admitere liceu an scolar 2020-2021 iunie 3, 2020
- OMEC 5532 modificare org desf admitere 2020-2021 iunie 3, 2020
- GRAFIC SEDINTE CU PĂRINȚII ȘI COMPLETARE OPȚIUNI admitere liceu iunie 3, 2020
- Anexa 3 metodologie organizare-desfasurare – structura probe aptitudini admitere licee vocationale iunie 3, 2020
- anexa 1 – Calendar iunie 3, 2020
- BROSURA ADMITERE INVATAMANT LICEAL, PROFESIONAL SI DUAL, AN SCOLAR 2020 – 2021 iunie 3, 2020
- Inscrierea in invatamantul primar pentru anul scolar 2020-2021 mai 28, 2020
- Evaluare nationala 2019-2020 mai 26, 2020
- Inscriere si reinscriere gradinita mai 19, 2020
- Structura anului scolar 2016-2017 septembrie 24, 2016
- Inceperea anului scolar 2016-2017 septembrie 22, 2016